Colindul sfânt şi bun

Colindele românilor nu-s simple cântece,ci mari ferestre prin care,ni se îngăduie,o dată-ntr-un an, să trecem ,prin curăţenia zăpezii, spre Raiul veşnic înflorit, şi să-L putem atinge cu privirea, măcar o clipă, pe Dumnezeu, spre a primi putere pentru încercările viitoare ale vieţii.
 
Colindele îi aduc pe oameni la starea sublimă a unei comuniuni desăvârşite cu măreţia supremă şi tămăduitoare a Naşterii Mântuitorului. Ele aduc, în fiecare casă , sunete vestitoare , şi-i dau, fiecăruia dintre cei colindaţi, putinţa de a se simţi ,în ceas de sărbătoare, mai aproape de Dumnezeu, aproape de ieslea sfântă.

Un motiv în plus, ca toate aceste colinde , alese cu migală, cu har, cu dăruire, să stea sub semnul divin . Rostite de glasuri cristaline de copii , ele nu se cântă ci se oficiază, nu se rostesc ci se vestesc, adeverind vestea cea bună a Naşterii Domnului.

Privind ochii senini ai copiilor colindători, ferestre curate prin care putem privi mai de aproape Grădina Raiului, ne vom lăsa mângâiaţi de versurile lor, folosind prilejul de a călători, pe aripi de cântare îngerească, până în apropierea pruncului Isus.

În acest fel,sub semnul acestor minunate colinde româneşti, ,o să ni se pară mai uşor drumul, încă neştiut,dar atât de anevoios până la mântuire,neuitând să îl primim pe Isus în vieţile noastre.