Din lumea celor care nu cuvântă

Gândăcelul de Elena Farago
 - De ce m-ai prins în pumnul tău,
 Copil frumos, tu nu ştii oare
 Că-s mic şi eu şi că mă doare
 De ce mă strângi aşa de rău?

 Copil ca tine sunt şi eu,
 Şi-mi place să mă joc şi mie,
 Şi milă trebuie să-ţi fie
 De spaima şi de plânsul meu!

 De ce să vrei să mă omori?
 Că am şi eu părinţi ca tine,
 Şi-ar plânge mama după mine,
 Şi-ar plânge bietele surori,

 Şi-ar plânge tata mult de tot
 Căci am trăit abia trei zile,
 Îndură-te de ei, copile,
 Şi lasă-mă, că nu mai pot!

Aşa plângea un gândăcel
 În pumnul ce-l strângea să-l rupă
 Şi l-a deschis copilul după
 Ce n-a mai fost nimic din el!

 A încercat să-l mai învie
 Suflându-i aripile-n vânt,
 Dar a căzut în ţărnă frânt
 Şi-nţepenit pentru vecie!

 Scârbit de fapta ta cea rea,
 Degeaba plângi acum, copile,
 Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
 Părinţilor isprava ta.

 Şi zi-le că de-acum ai vrea
 Să ocroteşti cu bunătate,
 În cale-ţi, orice vietate,
 Oricât de făr-de-nsemnatate
 Şi-oricât de mică ar fi ea!